Piața imobiliară din Spania se confruntă cu un fenomen îngrijorător, descris de antropologul și cercetătorul Jaime Palomera drept „marea acaparare”: o concentrare masivă a proprietății locuințelor în mâinile unui număr redus de entități. Datele recente arată că un procent șocant de 57% din totalul locuințelor din țară nu aparțin micilor proprietari sau familiilor care locuiesc în ele, ci sunt deținute de fonduri de investiții (15%) și de multiproprietari – persoane sau entități care dețin mai mult de trei locuințe (42%).
Acest proces, care a luat amploare după criza financiară din 2008, transformă fundamental piața imobiliară, tratând locuința mai degrabă ca pe un activ financiar decât ca pe un drept fundamental, cu consecințe profunde asupra accesibilității și inegalității sociale.
📉 Originile Fenomenului: Criza din 2008 și „Debarcarea” Fondurilor
Jaime Palomera explică faptul că „marea acaparare” a început în contextul crizei economice din 2008. Atunci, sute de mii de familii spaniole și-au pierdut casele din cauza dificultăților financiare și a executărilor silite. Acest vid a fost rapid umplut de fondurile de investiții internaționale, care au „debarcat” în Spania achiziționând portofolii imobiliare masive, inclusiv clădiri întregi, la prețuri reduse.
Treptat, această tendință a dus la concentrarea actuală, unde o parte semnificativă a parcului imobiliar este controlată nu de locuitori, ci de investitori.
💸 Locuința ca Afacere: Rentabilitate Peste Bursă
Motivația din spatele acestei concentrări este în primul rând economică. Piața imobiliară, în special segmentul închirierilor, oferă rentabilități medii de aproximativ 10%, semnificativ mai mari decât cele obținute pe bursă sau pe alte piețe financiare.
Acest lucru transformă locuința dintr-un bun necesar pentru trai într-un produs de investiție extrem de atractiv pentru cei cu capital. Entitățile care dețin deja multiple proprietăți (cei 42% menționați) sunt, în realitate, investitori care văd în imobiliare o sursă sigură și profitabilă de venit.
🎲 Jocul de Monopoly Inegal: Consecințele Sociale
Palomera compară situația actuală cu o partidă de Monopoly deja începută: cei care au intrat primii în joc, au cumpărat proprietăți și au acumulat capital (fondurile și multiproprietarii) au toate avantajele. Un jucător nou (o familie sau un tânăr care dorește să cumpere prima locuință) intră în joc în condiții extrem de defavorabile și are șanse minime de reușită, riscând „falimentul”.
Această dinamică alimentează inegalitatea socială. Un exemplu elocvent: contribuabilii spanioli care declară venituri anuale de peste 600.000 de euro obțin, în medie, 35% din acești bani din chirii. Cercetătorul avertizează că „pe măsură ce crește rentismul (dependența de venituri din chirii/proprietăți), crește și inegalitatea și este prejudiciată economia productivă”.
Mai mult, datele arată că 3,4 milioane de persoane suferă de suprapopulare (hacinamiento) în locuințe în Spania, o problemă direct legată de dificultatea accesului la o locuință decentă la un preț accesibil.
⚖️ Soluții Propuse: Bariere Legale și Reformă Fiscală
Pentru a contracara acest fenomen și a reechilibra piața, Jaime Palomera propune măsuri structurale:
- Bariere Legale împotriva Acaparării: Implementarea unor reglementări care să limiteze capacitatea fondurilor și a marilor investitori de a acumula un număr excesiv de proprietăți rezidențiale.
- Reformă Fiscală Progresivă: Introducerea unui sistem de impozitare în care taxa plătită pentru achiziționarea unei locuințe crește progresiv odată cu numărul de proprietăți deținute. Astfel, cine cumpără a treia, a patra sau a cincea locuință ar plăti impozite semnificativ mai mari decât cineva care cumpără prima locuință.
Scopul final al acestor propuneri este „schimbarea regulilor jocului”, astfel încât persoanele care au nevoie de o locuință pentru a trăi să aibă o șansă reală de a accesa una. Se dorește reafirmarea locuinței ca un drept fundamental, nu doar ca un activ financiar speculativ.
🏁 Concluzie: O Problemă Structurală cu Nevoie Urgentă de Soluții
Concentrarea a 57% din fondul locativ spaniol în mâinile fondurilor de investiții și ale multiproprietarilor este un semnal de alarmă care indică probleme structurale profunde în piața imobiliară. Fenomenul, accelerat de criza din 2008 și alimentat de rentabilitatea mare a investițiilor imobiliare, contribuie la creșterea inegalității, la dificultăți majore de acces la locuințe pentru populația generală și la probleme sociale precum suprapopularea.
Dezbaterea privind soluțiile, inclusiv reglementarea pieței și reforma fiscală, este crucială pentru a încerca să se restabilească un echilibru și a se asigura că dreptul la o locuință decentă nu devine un lux inaccesibil pentru majoritatea cetățenilor.